de la fondare
Evenimente

Crăciun Fericit!

Stimați colegi,

Sărbătorile de iarnă ne oferă frumosul prilej de a privi cu recunoștință spre anul care se apropie de final și de a Vă mulțumi tuturor pentru munca, responsabilitatea și devotamentul de care ați dat dovadă zi de zi. 

Fiecare realizare a S.A. „Apă-Canal Chișinău” în anul 2025 a fost posibilă datorită efortului comun al colectivului nostru, implicării fiecărui angajat și colaborării constructive cu partenerii fideli ai instituției. 

Prin profesionalismul și dedicarea dumneavoastră, am reușit să asigurăm servicii de calitate și să fim alături de locuitorii municipiului Chișinău și nu doar, răspunzând așteptărilor legate de livrarea apei potabile sigure și de încredere. 

Anul care a trecut a fost marcat de numeroase acțiuni și proiecte realizate cu succes împreună, demonstrând, încă o data, că doar prin muncă în echipă putem atinge obiectivele propuse. 

Cu prilejul Noului An, Vă doresc multă sănătate, pace sufletească, împliniri profesionale și personale, inspirație și încredere în viitor. 

Fie ca anul 2026 să fie unul al reînnoirii, al oportunităților și al succeselor, iar speranța, echilibrul și buna dispoziție să vă însoțească în fiecare zi. 

Vă mulțumesc pentru colaborare, pentru efortul depus și pentru contribuția adusă la buna funcționare a întreprinderii noastre. 

Sărbători fericite și La mulți ani!

Cu respect, 

Diana TACU, Director general interimar S.A. „Apă-Canal Chișinău”